REGULAMÉNT, regulamente, s. n. Totalitatea instrucțiunilor, normelor și regulilor care stabilesc și asigură ordinea și bunul mers al unei organizații, al unei instituții, al unei întreprinderi etc.; reglement. ◊ (Ieșit din uz) Regulament de ordine interioară = regulament prin care se stabileau, în cadrul unei organizații socialiste, dispoziții privitoare la disciplina muncii și, în general, la raporturile dintre această organizație și angajații săi. ♦ Norme elaborate de puterea executivă pentru aplicarea și completarea dispozițiilor unei legi. ♦ Totalitatea normelor după care se joacă un joc, un sport etc. [Pl. și: (înv.) regulamenturi] – Din it. regulamento.

REGULAMÉNT s. 1. (înv.) reglement. (~ militar.) 2. v. statut.

REGULAMÉNT s.n. Totalitatea măsurilor prescrise pentru a se menține o anumită ordine, o anumită normă; statutul, normele de funcționare internă ale unei instituții, ale unei asociații. ♦ Norme elaborate de o putere executivă, care completează o lege sau reglementează aplicarea ei. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. regulamentum, it. regulamento, fr. règlement, rus. reglement].

REGULAMÉNT s. n. 1. totalitatea măsurilor prescrise pentru a se menține o anumită ordine; statut, norme de funcționare internă ale unei instituții, asociații. 2. act administrativ cuprinzând norme, elaborate de o putere executivă, care completează o lege sau reglementează aplicarea ei. (< lat. regulamentum)

regulament n. totalitatea regulelor, ordonanțelor, statutelor: regulament de poliție, de școală.

Regulament organic n. legile pentru reorganizarea Principatelor în timpul ocupațiunii rusești (1828 – 1834), în care se menținea claca, șerbia și privilegiile; cel pentru țara românească a fost pus în aplicațiune la 1 Iunie 1831, iar cel pentru Moldova la 1 Ianuarie 1832. Regulamentul organic a fost carta noastră constituțională dela 1831-1857, când fu înlocuit cu Convențiunea dela Paris.

REGULAMENT s. 1. (înv.) reglement. (~ militar.) 2. statut. (~ de organizare.)