RẮDIU s. n. v. rediu.

RẮDIU s. n. v. rediu.

RẮDIU s. n. v. rediu.

RÉDIU, rediuri, s. n. (Regional) Pădure mică și tînără; pădurice, rediș. Vînturi puternice usucă plantațiile; rediurile abia vegetează. SADOVEANU, E. 94. În rediuri și grădini, Pintre razele de stele zboară roiuri de lumini. ALECSANDRI, P. II 152. Unde sînt rediurile umbroase? NEGRUZZI, S. I 95. Și cu roibul se lăsa Deasupra Copoului, Colea-n rediul Breazului. ALECSANDRI, P. P. 88. – Variantă: rắdiu (ALECSANDRI, T. 1441, NEGRUZZI, S. I 194, ȘEZ. IV 225) s. n.

rădiu n. Mold. pădurice: adio! rădiuri, codri umbroși! NEGR. [Vechiu-rom. reade (1537): origină necunoscută].