PROMULGÁ, promúlg, vb. I. Tranz. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existența. – Din fr. promulguer, lat. promulgare.

PROMULGÁ, promúlg, vb. I. Tranz. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existența. – Din fr. promulguer, lat. promulgare.

PROMULGÁ, promúlg, vb. I. Tranz. A publica (o lege, o convenție etc.) în organul oficial al statului cu formele cerute. Pravilniceasca condică a domnului Alexandru Ioan Ipsilant-voievod, cea dintîi schiță de condică civilă promulgată oficial în principatul Romîniei. ODOBESCU, S. I 272. ◊ Refl. pas. Legea noastră rurală s-a promulgat la 14 august 1864. I. IONESCU, M. 154.

promulgá (a ~) vb., ind. prez. 3 promúlgă

promulgá vb., ind. prez. 1 sg. promúlg, 3 sg. și pl. promúlgă

PROMULGÁ vb. I. tr. A publica în organul oficial al statului, cu formele legale cerute, o lege, un decret etc., care intră în vigoare din acel moment. [P.i. promúlg. / < lat. promulgare, cf. fr. promulguer].

PROMULGÁ vb. tr. a da caracter executoriu prin publicarea în organul oficial al statului a unui proiect de lege adoptat de forul legislativ. (< fr. promulguer, lat. promulgare)

A PROMULGÁ promúlg tranz. jur. (legi, convenții etc.) A aduce la cunoștință publică cu titlul de document executoriu. /<fr. promulguer, lat. promulgare

promulgà v. a publica o lege cu formele cerute.

*promúlg, a -á v. tr. (lat. promulgare, var. din provulgare, a publica, a da în public, d. vulgus, vulg, popor). Public oficial o lege noŭă.