PREPÚS¹, prepusuri, s. n. (Pop.) Bănuială, presupunere; suspiciune. – V. prepune.

PREPÚS¹, prepusuri, s. n. (Pop.) Bănuială, presupunere; suspiciune. – V. prepune.

PREPÚS², prepusuri, s. n. (Azi popular, mai ales în Mold.) Bănuială, presupunere, suspiciune, neîncredere. Prepusuri și gînduri grozave ii năvăliră în minte. SADOVEANU, O. III 614. Și-acel zgomot dase cînelui prepus. COȘBUC, P. I 251. Ei, nu mă pot liniști și pace... îmi vîjîie fel de fel de prepusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Mai am și alte prepusuri, am continuat eu. SADOVEANU, E. 42. Neamuș are prepusuri... îmi face scene. ALECSANDRI, T. 1405. Scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158.

prepús¹ adj. m., s. m., pl. prepúși; adj. f. prepúsă, pl. prepúse

prepús² (pop.) s. n., pl. prepúsuri

prepús s. n., pl. prepúsuri

PREPÚS s. v. bănuială, neîncredere, presupunere, suspiciune.

prepús, prepúsuri, s.n. 1. (înv. și pop.) bănuială, presupunere; suspiciune, îndoială. 2. (reg.) bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi, folosită la construirea unei case.

prepus n. bănueală.

prepus s. v. BĂNUIALĂ. NEÎNCREDERE. PRESUPUNERE. SUSPICIUNE.