POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.

POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (În credințele populare) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.

POCÍ, pocesc, vb. IV. Tranz. 1. A strica înfățișarea unei persoane, forma unui lucru (făcîndu-l din bun, rău, din frumos, urît). [Editorul] să nu s-amestece a poci opera artistului. CARAGIALE, N. S. 31. ◊ Refl. Călugări cu glugi negre pe cap, care... se lungeau – se lungeau, creșteau – creșteau sau se poceau cum le venea mai cumplit. MACEDONSKI, O. III 20. 2. (În superstiții, despre duhuri și alte puteri supranaturale) A face (pe cineva) să-și piardă chipul de om, a desfigura, a sluți. Au mai rămas comori... Greul e cum să le dai de urmă. Iar după ce le-ai aflat, cum să le intri în stăpînire, fără să te pocească ori să te șoimărească vîlva lor. C. PETRESCU, R. DR. 138. 3. (Neobișnuit) A meni, a soroci cuiva ceva rău; a cobi. Dumneata, cumnate Ghiță, pocești pieirea unui frate? – N-o pocesc, dar războiul e război. SADOVEANU, M. C. 76

pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă

pocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 sg. și pl. poceáscă

POCÍ vb. 1. v. desfigura. 2. v. stâlci. 3. v. maimuțări.

POCÍ vb. v. deochea.

A POCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se pocească; a urâți; a sluți. 2) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a desfigura. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura încălcând corectitudinea; a stâlci; a schingiui. /Din potcă înv.

A SE POCÍ mă ~ésc intranz. A deveni urât; a se urâți; a se sluți. /Din potcă

pocí, pocésc, vb. IV (reg.; despre teren) a împrejmui, a închide cu pocii (crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie) a arăci (a pune araci).

pocì v. 1. a face diform, a paraliza: Ielele pocesc; 2. a deochia, a se îmbolnăvi deodată; 3. a meni a rău: om pocit la gură. [În loc de potcì, derivat din potcă].

pocésc și (vechĭ) potcésc v. tr. (d. potcă). Diformez: croitoru mĭ-a pocit haĭnele. Desfigurez, sluțesc: exploziunea ĭ-a pocit fața. Fig. Stric: reaŭa pedagogie pocește școala.

poci vb. v. DEOCHEA.

POCI vb. 1. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 2. a deforma, a denatura, a schimonosi, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele când vorbește.) 3. a se maimuțări, a se schimonosi, a se strîmba, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)

pocí, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă (Șăineanu, DEX, MDA).

pocí, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă.

a avea poci expr. (glum.) a putea, a fi în stare