PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

piérde-váră s. m., f. invar.

PIERDE-VÁRĂ s. târâie-brâu, (reg.) suflă-n-vânt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)

pierdevară m. cel ce-și pierde timpul cu nimicuri.

perde-vară m. gen. al luĭ. Omu care-șĭ perde timpu în zadar: niște perde-vară. S’ar putea zice și f. o perde-vară, dar numaĭ la nom. și ac.

PIERDE-VARĂ s. tîrîie-brîu, (reg.) suflă-n-vînt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)