OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.

OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.

OSÎNDIT, -Ă, osîndiți, -te, adj. 1. Condamnat, pedepsit. (Mai ales substantivat) Nimic nu mai putea opri plînsetele osîndiților. CAMILAR, N. I 92. Domițian, galben ca un osîndit, aștepta în picioare hotărîrea. BASSARABESCU, S. N. 26. Tu poți dintr-un cuvînt Să mingii osindiții ce-n desperare sînt. ALECSANDRI, T. 206. 2. Blestemat; năpăstuit, urgisit. Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul, Robul osîndit ce fuge blăstemînd biciul și jugul. HASDEU, R. V. 61. Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt, Dacă a vieți-mi tristă făclie osîndită S-o întuneca... ALEXANDRESCU, P. 80.

OSÂNDÍT adj., s. (JUR.) 1. adj. v. condamnat. 2. s. v. condamnat.

osândit a și m. condamnat.

osîndít, -ă adj. și s. Condamnat: un osîndit.

OSÎNDIT adj., s. (JUR.) 1. adj. condamnat, pedepsit, (înv.) certat. (Infractor ~.) 2. s. condamnat, deținut, ocnaș, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ recalcitrant.)