ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral.

ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, din gură în gură. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizează graiul viu, vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = fel de exprimare în scris care imită naturalețea exprimării prin viu grai. – Din fr. oral.

ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. Care se transmite verbal, din gură în gură. De la Pușkin încoace, limba rusească scrisă devine mai bogată, înglobînd în ea toată comoara de nestemate a cîntecului oral. SADOVEANU, E. 209. Tradiția orală a neamului nostru cuprinsă în cînticele vechi. RUSSO, S.78. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizează graiul viu, vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). Unic prin geniul lui oral, Creangă apare, prin neasemănata lui putere de a evoca viața, un scriitor din linia realismului. VIANU, A. P. 119. ♦ (Despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri verbale. ◊ (Substantivat, n.) Premiantul întîi la toate – zece la teză, zece la oral. C. PETRESCU, Î. II 127. 2. (Fon.; în expr.) Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură.

orál¹ (referitor la gură, prin viu grai) adj. m., pl. oráli; f. orálă, pl. orále

!orál² (tip de examen) s. n., pl. orále

orál adj. m., pl. oráli; f. sg. orálă, pl. orále

orál s. n., pl. oráluri

ORÁL adj. 1. vorbit. (Limbă ~.) 2. v. verbal. 3. (MED.) v. bucal.

ORÁL, -Ă adj. 1. Transmis prin viu grai, verbal; din gură în gură. ♦ (și s.n.; despre examene, probe) Care se face verbal; care caracterizează limba vorbită, vorbirea. ♦ Stil oral = manieră de exprimare scrisă care imită exprimarea prin viu grai. 2. Sunet oral = sunet la pronunțarea căruia aerul trece numai prin gură. 3. Care se administrează pe cale bucală. [< fr. oral, it. orale, cf. lat. os, oris – gură].

ORÁL, -Ă adj. 1. care se transmite prin viu grai. ◊ (despre examene, probe; și s. n.) care se face verbal. ◊ care caracterizează limba vorbită, vorbirea. ♦ stil ~ = manieră de exprimare scrisă care imită exprimarea prin viu grai. 2. sunet ~ = sunet la pronunțarea căruia aerul trece numai prin gură. 3. cavitate ~ă = gură. 4. (despre medicamente) care se administrează pe cale bucală. (< fr. oral)

ORÁL ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu scris) Care se realizează prin vorbire; verbal. ◊ Creație (populară) ~ creație care se transmite prin viu grai, din gură în gură; folclor. 2) Care se administrează pe cale bucală. Tratament ~. /<fr. oral

oral a. 1. care trece din gură în gură; nescris: tradițiune orală; 2. zis sau făcut din viul graiu: învățământ oral; examen oral, care consistă numai în întrebări, în opozițiune cu examenul scris.

*orál, -ă adj. (fr. oral, d. lat. os, oris, gură, și suf. -al. V. oracul, orator). Din gură, verbal: promisiune, tradițiune orală, examin oral (în opoz. cu scris). Adv. În mod oral: a răspunde oral. V. bucal.

ORAL adj. 1. vorbit. (Limbaj ~.) 2. verbal. (Comunicare ~.) 3. (MED.) bucal. (Medicament luat pe cale ~.)

ORÁL, -Ă adj. (< fr. oral, it. orale, cf. lat. os, oris – gură): în sintagmele comunicare orală, exprimare orală, limbaj oral, stil oral și sunet oral (v.).