ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. Care se transmite verbal, din gură în gură. De la Pușkin încoace, limba rusească scrisă devine mai bogată, înglobînd în ea toată comoara de nestemate a cîntecului oral. SADOVEANU, E. 209. Tradiția orală a neamului nostru cuprinsă în cînticele vechi. RUSSO, S.78. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizează graiul viu, vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). Unic prin geniul lui oral, Creangă apare, prin neasemănata lui putere de a evoca viața, un scriitor din linia realismului. VIANU, A. P. 119. ♦ (Despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri verbale. ◊ (Substantivat, n.) Premiantul întîi la toate – zece la teză, zece la oral. C. PETRESCU, Î. II 127. 2. (Fon.; în expr.) Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură.