OGÓI¹, ogoaie, s. n. (Reg.) Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit) pentru jocuri de copii. – Et. nec.

OGÓI¹, ogoaie, s. n. (Reg.) Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit) pentru jocuri de copii. – Et. nec.

ogói¹ (reg.) s. n., pl. ogoáie

ogoí² (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogoiésc, imperf. 3 sg. ogoiá; conj. prez. 3 să ogoiáscă

ogói s. n., pl. ogoáie

ogói, ogoáie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniște, tihnă, odihnă.

1) ogóĭ n., pl. oaĭe. Perghel, un joc cu mingea. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 6, 267).

ogoí, ogoiesc, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu, 1996: 292). – Din scr. ugojiti „a îngriji”, cf. vsl. goi „pace” (Scriban, DEX, MDA).

ogoí, ogoiesc, vb. tranz., refl. – A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: „Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi” (Bilțiu 1996: 292). – Scr. ugoiti, cf. sl. goi „pace”.