OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa.

OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa.

ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri

ocupáre s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări

OCUPÁRE s. 1. v. cucerire. 2. v. subjugare.

OCUPÁRE s. v. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupație, preocupare, treabă.

OCUPÁRE s.f. Acțiunea de a ocupa și rezultatul ei; luare în stăpânire. [< ocupa].

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre.

ocupare s. v. ACTIVITATE. ÎNDELETNICIRE. LUCRU. MUNCĂ. OCUPAȚIE. PREOCUPARE. TREABĂ.

OCUPARE s. 1. cucerire, luare, ocupație, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. cucerire, subjugare, supunere. (~ Galiei.)