OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui,

OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. Ofensă, jignire. – V. obijdui.

obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri

obijduíre s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri

OBIJDUÍRE s. v. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire.

obijduire s. v. ASUPRIRE. EXPLOATARE. ÎMPILARE. NĂPĂSTUIRE. OPRESIUNE. OPRIMARE. PERSECUTARE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PRIGONIRE. URGISIRE.

OBIJDUÍRE s. f. Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I 71.