NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare.

nová vb., ind. prez. 1 sg. novéz, 3 sg. și pl. noveáză

NOVÁ vb. I. tr. A supune (o obligație) unei novații. [Cf. fr. nover, lat. novare].

A NOVÁ ~éz tranz. jur. (obligații vechi) A supune unei novații; a face o novație. /<fr. nover, lat. novare

nóva s.f. (reg.) varietate de struguri hibrizi.