NEBUNÍT, -Ă, nebuniți, -te, adj. (Rar) Înnebunit, nebun. – V. nebuni.

NEBUNÍT, -Ă, nebuniți, -te, adj. (Rar) Înnebunit, nebun. – V. nebuni.

ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale, nebun, smintit; (prin exagerare) scos din minți, zăpăcit, uluit. Cîțiva simbriași ai portului aleargă înnebuniți dintr-o parte în alta. SAHIA, N. 39. Înnebunit în bătăi... el recunoaște că a ucis pe Dumitru. GHEREA, ST. CR. II 152. – Variantă: nebunít, -ă (DRĂGHICI, R. 225) adj.

NEBUNÍT, -Ă adj. v. înnebunit.

nebunit a. (poetic) înnebunit: lumea nebunită gemând din răsputere EM.