NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Învechit) Bunăvoință acordată cuiva. De ce te-a scos de la nazar? Una, pentru că ii vorbești adevărul, și alta că te-i fi învrăjbit cu vreun măscărici al său. GORJAN, H. II 171. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a avea pe cineva în grație. Răspîndește vorbă... că ministrul mă are la nazar și că m-a chemat azi în cabinetul său. ALECSANDRI, T. 143.

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazár s. n., pl. nazáruri

NAZÁR s. v. favoare, protecție.

nazár (nazáruri), s. n. – Bunăvoință, favoare. Tc. (arab.) nazar (Roesler 600; Șeineanu, II, 271; Lokotsch 1564), cf. ngr. ναζάρι. Sec. XVIII, înv.

nazár, nazáruri, s.n. (înv.) 1. favoare, hatâr. 2. milă, îndurare. 3. (la cai) nărav.

nazàr n. 1. favoare: ministrul m’are la nazar AL.; 2. nărav (vorbind de caii deochiați): cal cu nazar. [Turc. NAZAR, grație, deochiu, lit. privire fascinatoare].

1) nazár n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] nazar). Vechĭ. Favoare, grație. A avea la nazar, a avea în grație.

2) nazár V. năzar.

năzar și nazar n., pl. urĭ (vsl. nazorŭ, bănuĭală. V. năzărește). Năzărire. spaimă: cal cu năzar.

nazar s. v. FAVOARE. PROTECȚIE.