Dicționare ale limbii române

26 definiții pentru mustață

MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea.
MUSTEÁȚĂ s. f. v. mustață.
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea.
MUSTEÁȚĂ s. f. v. mustață.
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. (Și în forma regională musteață; de obicei la pl., cu valoare de sg.) 1. Părul care crește deasupra buzei superioare, la bărbați. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B. 38. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Sub mustățile stufoase, buzele le mișcau monoton. C. PETRESCU, S. 34. ◊ (Considerat ca formînd o pereche) Avea o păreche de mustăți roșii sub nas și niște ochi neliniștiți și răi. SADOVEANU, O. VII 357. Cu o mînă îmi prinse o musteață, iar cu cealaltă mă luă pe după gît. HOGAȘ, M. N. 18. Mustăți pe oală v. oală. ◊ Expr. (Familiar) A-l rîde (sau a-i zîmbi) cuiva mustața = a se bucura. Cum văzu pe Ercule, îi zîmbi mustața. ISPIRESCU, U. 61. A rîde (sau a zîmbi) pe sub mustață = a rîde sau a zîmbi stăpînindu-se ca să nu se bage de seamă. Domnul nostru se zîmbi pe sub mustăți de minciuna ce cîrpise Toderică. NEGRUZZI, S. I 82. A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. Cînd tragi la musteață, de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. ◊ (Familiar, ca întărire a unei afirmații) Să-mi razi (sau radeți) mie mustața dacă nu... = fă-mi ce vrei. Dacă nu vă va pune într-o săptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața! SADOVEANU, O. I 47. ◊ Fig. Inginerul tînăr și elegant își fixase stăruitor privirea la mustățile pînzei. PETRESCU, A. 348. 2. (Mai ales la pl.) Fire lungi de pâr, care cresc la unele animale în jurul gurii. ♦ Antenele insectelor. (Glumeț) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită Șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I 87. 3. (La pl.) Fire vegetale lungi și subțiri care apar la spicul cerealelor. Grîul... numit ceacîr are mustăți.IONESCU, P. 239. – Variante: musteáță, musteți (NEGRUZZI, S. I 37, ALECSANDRI, P. P. 209) și mustéțe (SLAVICI, N. I 187), s. f.
MUSTEÁȚĂ s. f. v. mustață.
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustáță s. f., g.-d. art. mustății; pl. mustăți
MUSTÁȚĂ s. v. antenă.
MUSTÁȚĂ s. v. barbă, mătase, țeapă.
mustáță (mustắți), s. f.1. Părul care crește la bărbați deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Țeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agățătoare. – Mr., megl. mustață. Lat. mustacea (Pușcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustață); mustăcioară, s. f. (mustață mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulțumire); mustăceală, s. f. (probă de nemulțumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228).
MUSTÁȚĂ ~ăți f. 1) Păr care crește deasupra buzei superioare la bărbați. * A-i râde (sau a-i zâmbi) cuiva ~ața a fi mulțumit; a se bucura. A râde (sau a zâmbi) pe sub ~ăți a râde abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc în jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele două fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antenă. 4) Fire subțiri situate în jurul gurii la unii pești, care servesc ca organe pentru pipăit. 5) la pl. Țepi lungi și subțiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Mătasea porumbului. [G.-D. mustății] /<lat. mustacea
mustață f. 1. părul de pe buza superioară: i-au ieșit mustățile; 2. pl. fire lungi și subțiri la plante, în special țepile sau țepușele spicului de grâu. [Lat. MUSTACIA].
mustáță f., pl. ățĭ (lat. mŭstácia, d. vgr. dor. mýstax îld. býstax, și obișnuit mástax, mustață; it. mostácchio și mostáccio [de unde fr. moustache], sp. mostacho; ngr. [d. vgr.] mustáki, de unde alb. mustakie, bg. mustak). Păru care crește pe buza superioară la om saŭ animale (de ex., la pisicĭ). La insecte, antene. La peștĭ, firele care atîrnă în prejuru guriĭ (de ex., la somn). La spice, firele care ĭese din fie-care bob (de ex., la orz). Viță transplantată cu rădăcina. (Se uzitează și la pl.: mustață lungă saŭ mustățĭ lungĭ). A-țĭ rade o mustață, a-țĭ rade jumătate (partea stîngă orĭ dreapta) din mustățĭ. A-țĭ miji mustața, a începe să-țĭ crească, a se ivi. A rîde pe supt mustață, a rîde ascunzîndu-țĭ rîsu pe supt mustață. – În est musteață, pl. ețĭ.
MUSTAȚĂ s. (ZOOL.) antenă. (~ artropodelor.)
mustață s. v. BARBĂ. MĂTASE. ȚEAPĂ.
a duce la mustață expr. (pop.) a consuma multe băuturi alcoolice.
a i-o pune (cuiva) între mustăți expr. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
a râde pe sub mustață expr. a râde pe ascuns sau reținut.
a trage la măsea / la mustață expr. a consuma băuturi alcoolice în exces, a fi bețiv.
a zâmbi pe sub mustață (cuiva) expr. a zâmbi pe ascuns sau reținut.
a-i lua (cuiva) mustățile la tors expr. (er.) a practica cuniliția.
a-i râde (cuiva) mustața expr. a se bucura.
la mustață expr. (pop.) 1. în ultimul moment. 2. în mod nesperat.
MUSTAȚĂ lipitoare, mustăfleoancă, opritor de muci.
mustăți s. f. pl. (er.) păr pubian bogat la femei.

mustață definitie

mustață dex

Intrare: mustață
musteață 1 pl. -i substantiv feminin
mustață substantiv feminin
musteață 2 pl. -e substantiv feminin