MOÁCĂ, moace, s. f. 1. (
Pop.) Bâtă lungă și groasă cu măciulie la un capăt; măciucă.
2. (
Arg.) Cap; figură. ◊
Expr. (
Fam.)
A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă.
3. (
Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneșă.
4. (
Iht.;
reg.) Zglăvoacă. [
Var.:
moc s. m.] –
Et. nec. MOÁCĂ, moace, s. f. 1. (
Pop.) Bâtă lungă și groasă cu măciulie la un capăt; măciucă.
2. (
Arg.) Cap; figură. ◊
Expr. (
Fam.)
A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă.
3. (
Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneșă.
4. (
Iht.;
reg.) Zglăvoacă. [
Var.:
moc s. m.] –
Et. nec. MOÁCĂ, moace, s. f. (Regional)
1. Bîtă ciobănească, ciomag.
L-om arde c-o moacă la cap. C. PETRESCU, Î. II 15.
1. (
Iht.;
Olt.) Zglăvoacă.
2. (Argou) Falcă;
p. ext. cap, figură.
3. (În forma
moaclie) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru.
Toate moachele-s poftite pe rînd... Numai a mele șed locului parcă-s înfipte. ALECSANDRI, T. I 160. – Variantă:
moáche s. f. moácă (moáce), s. f. –
1. Măciucă, ghioagă. –
2. Căpățînă, devlă. –
3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. –
4. Domnișoară, tinerică. –
5. Zglăvoacă. –
6. Mormoloc. –
7. Barbun (Cottus gobio). Creație expresivă, pornind de la *
moc, formă neastestată, care indică ideea de „obiect rotund”,
cf. coc (Iordan,
Dift., 208; Philippide,
Principii, 61; Iordan,
BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu
sb.,
cr. muk „tăcere” (Loewe 71) nu pare posibilă. –
Der. moche, s. f. (toantă, proastă);
moachiță, s. f. (proastă, neroadă);
mochiu, s. m. (prost, imbecil);
măcău, s. n. (
Bucov.,
Mold., ghioagă);
mocan, s. m. (țopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu
suf. -
an (
der. din
mag. mokány „țăran”, propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă);
mocancă, s. f. (țărancă din Transilvania, transilvăneancă);
mocăncuță, s. f. (un dans popular;
Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni;
mocănesc, adj. (rustic; pastoral);
mocănos, adj. (nerod, nătărău);
mocîrțan, s. m. (nerod);
mocofan, s. m. (nerod);
mogîrlan, s. m. (bădăran, necioplit);
modîrlan, s. m. (nerod);
mocîrță (
var. mogîrlă),
s. f. (nerod);
mogîrdan (
var. mogîldan, mogîdău),
s. m. (bădăran, nerod; măscărici);
mogîndă, mogîrdă, mogîldeață, mogîrdeață, Trans. mohoandă, mohîndeață, mohondeață, Mold. măgăiață, mogoiață),
s. f. (pocitanie, necioplit);
moglan, s. m. (țăran);
modoran (
var. modoroi),
s. m. (
Mold.,
Trans., țăran);
mohoandă, s. f. (
Trans., toantă, proastă);
modîlcă, s. f. (tumoare, gîlcă);
modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine.
Modîrlan a fost pus în legătură cu
sb. mučurli (Cihac, II, 201);
modoran cu
țig. (Graur 173);
modoroi cu
mag. mogor(va) „morocănos” (Cihac, II, 516) sau cu
modur (Candrea); și
modîlcă ar fi în loc de *
mogîlcă, din
rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea,
Dacor., IV, 834). –
Cf. mocăi.