MLĂDIÁ, mlădiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) îndoi (ușor); a (se) legăna (ușor) într-o parte și în alta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) modula. Mlădiez vocea. 3. Refl. Fig. A se adapta unei situații, a deveni conciliant, maleabil; a se supune. [Pr.: -di-a. – Prez. ind. și: mlắdii] – Din mlădiu.

MLĂDIÁ, mlădiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) îndoi (ușor); a (se) legăna (ușor) într-o parte și în alta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) modula. Mlădiez vocea. 3. Refl. Fig. A se adapta unei situații, a deveni conciliant, maleabil; a se supune. [Pr.: -di-a. – Prez. ind. și: mlắdii] – Din mlădiu.

MLĂD͹ vb. IV v. mlădia.

mlădiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. mlădiéz, 3 sg. și pl. mlădiáză, 1 pl. mlădiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. mlădiéze; ger. mlădiínd (sil. -di-ind)

MLĂDIÁ vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a-și modula. (Își ~ vocea.)

MLĂDIÁ vb. v. adapta.

A MLĂDIÁ ~éz tranz. A face să se mlădieze. [Sil. -di-a] /Din mlădiu

A SE MLĂDIÁ mă ~éz intranz. 1) A fi mlădios. 2) (despre persoane sau despre alte ființe) A se îndoi cu ușurință și grație. 3) (despre voce) A trece ușor dintr-o tonalitate în alta. 4) fig. A se adapta cu ușurință anumitor situații sau împrejurări; a se acomoda. [Sil. -di-a] /Din mlădiu

mlădià v. 1. a (se) îndoi: trestia din baltă ce ’n aer se mlădie AL. 2. a se face mlădios, a se fasona: artistul sub a cărui daltă s’a mlădiat statua Dianei OD. [V. mladă].

mlădiéz v. tr. (d. mlădiță). Fac mlădios: exercițiu mlădiază corpu. V. refl. Devin mlădios, flexibil: corpu se mlădiază pin exercițiŭ. Mă îndoĭ, oscilez: trestia se mlădia la suflarea vîntuluĭ. – Și înml- (vest).

MLĂDIA vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a modula. (Își ~ vocea.)

mlădia, mlădios Cuvinte explicate simplu în dicționare: înmlădia de la sl. airtd^Ts., iar mlădios de la млaдъ (TDRG); mlădia, v. mladă iar acesta de la sl. mladĭ (?) (DU); ambele de la sl. млaдъ (CADE); mlădia de la mlădiță, iar mlădios de la mlădia (Scriban); mlădia și mlădiu de la mladă, iar mlădios din mlădiu (DLRM); mlădia de la mlădiu, mlădios de la mlădia, iar mlădia de la mladă (DLR). Dar nu ne spune nimeni de unde apare i în românește nu există un sufix -ia, Atît de la mladă, cît și de la v. sl. млaдъ am fi așteptat în românește un verb *mlădi (deși nu e ușor de admis că s-a format un derivat verbal de la un adjectiv pe care nu-l avem). Explicarea, lui mlădios în mlădiu are și ea un cusur: că os formează adjective de la substantive și verbe, nu de la adjective (în ce privește excepțiile, vezi. mai sus, p. 63). În bulgărește, adjectivul млaд are și o formă substantivată, млaдuяm. Dacă aceasta a fost împrumutată în românește sub forma mlădia, a putut sta la baza adjectivului mlădios și a verbului mlădia, iar mai tîrziu mlădia a putut ajunge să fie întrebuințat el însuși ca adjectiv.