MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

MIED, mieduri, s. n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.

MIED s. n. Băutură puțin alcoolică, obținută prin fermentarea mierei de albine amestecată cu apă; hidromel. Timofte prisăcarul mi-a dat să cinstesc mied vechi de patru ani. SADOVEANU, Z. C. 39. Cupele cu mied Oprite lung la gură trec vesele și-ntr-una, Din om în om. COȘBUC, P. I 161. Un bătrîn ce sta-ntr-un colț de masă Ridică cupa lui cu mied. EMINESCU, O. IV 105.

mied s. n., pl. miéduri

miéd s. n., pl. miéduri

MIED s. v. hidromel.

miéd s. n. – Hidromel. – Var. med, mid. Sl. medŭ (Cihac, II, 191; Berneker, II, 31; Conev 74), cf. bg., sb., cfr., slov., rus. med. Var. se folosesc puțin.

mied n. 1. hidromel; 2. mursă de miere. [Lat. MEDUS].

*idromél n., pl. urĭ (vgr. ῾ydroméli, d. ῾ýdor, apă, și méli, mĭere). Med.

med și mĭed n., pl. urĭ (vsl. medŭ, mĭere, vin; bg. sîrb. med, rus. mëd, pol. miód, mĭere, rudă cu germ. met și vgr. méthy, băutură amețitoare). Idromel, o băutură făcută din apă și mĭere fermentată: Din mursă, după ce s’a lăsat să fearbă mustu, se face mĭed (VR. 1908, 2, 259). – Și azĭ în nord med.

mĭed, V. med.

MIED s. hidromel, (reg.) mursă, must, (turcism înv.) balbaș. (Bea ~.)

miéd, s.n. – (reg.) Mursă din miere de albine cu apă: „Fete văd, feciori nu văd, / Că s-o dus a bea la mied” (Bârlea, 1924, II: 180). – Din sl. medǔ „miere, vin” (Scriban, DEX, MDA); cf. rus. mëd, lit. medus, gr. methu, pol. miód, gal. medd, lat. Medus, scrt. madh, madhu „miere, băutură dulce” (< i.-e.); posibil termen autohton.

miéd, s.n. – Mursă din miere de albine cu apă: „Fete văd, feciori nu văd, / Că s-o dus a bea la mied” ( Bârlea 1924 II: 180). – Din sl. medǔ.