MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque.

MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din fr. ménisque.

MENÍSC, meniscuri, s. n. Corp sau figură geometrică, convexă de o parte și concavă de partea opusă.

menísc s. n., pl. meníscuri

menísc s. n., pl. meníscuri

MENÍSC s.n. 1. Suprafață liberă, curbă, a unui lichid într-un tub (capilar). ♦ Lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă parte. 2. Cartilaj în formă de lentilă sau de inel, care se află la diferite articulații ale corpului. [< fr. ménisque, lat. meniscus, cf. gr. meniskos – lună nouă].

MENÍSC¹ s. n. 1. curbură a suprafeței unui lichid într-un tub (capilar). ◊ lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă. 2. (anat.) cartilaj în formă de disc, între articulații. (< fr. ménisque)

MENÍSC ~uri n. 1) Lentilă cu o față concavă și alta convexă. 2) Suprafața convexă sau concavă a unui lichid într-un tub capilar. 3) Formațiune fibro-cartilaginoasă în formă de disc, situată între unele articulații ale corpului. /<fr. ménisque