MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.

MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.

menáj s. n., pl. menájuri

MENÁJ s. 1. gospodărie. (Își face singură ~ul.) 2. v. căsnicie.

MENÁJ s. v. casă, cămin, familie.

MENÁJ s.n. 1. Gospodărie. 2. Familie, căsnicie, viață familială. [< fr. ménage].

menaj n. 1. administrațiunea cheltuielilor și întreținerea unei case: femeile au grijă de menaj; 2. toate persoanele cari compun o familie: sunt cinci menajuri în această casă (= fr. ménage).

*menáj n., pl. urĭ și e (fr. ménage, d. lat. pop. *mansionáticum [devenit maisnage, menage], d. manére, mansum, a rămînea. V. mansiune). Barb. Gospodărie, căsnicie, conducerea internă a uneĭ case: femeile îngrijesc de menaj. Mobilele și celelalte obĭecte ale căsniciiĭ: aicĭ e un menaj întreg. Persoanele care compun o gospodărie, familie: în această casă-s doŭă menajurĭ.

MENAJ s. 1. gospodărie. (Își face singură ~.) 2. casă, căsătorie, căsnicie, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (Are un ~ ideal.)

menaj s. v. CASĂ. CĂMIN. FAMILIE.