LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.

LEMNÁR, (1) lemnari, s. m. (2, 3) lemnare, s. n. 1. S. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bărdaș. 2. S. n. Butuc pe care se așază lemnele pentru a fi despicate. 3. S. n. Daltă cu care se scobește în lemn. – Lemn + suf. -ar.

LEMNÁR¹, lemnari, s. m. Muncitor, meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului. V. dulgher, tîmplar. Priveam cele grămădite în șura-i largă... tejgheaua, cobîla și toate cele trebuitoare lemnarului. SADOVEANU, O. VI 351. Lemnarul pe care-l arvonisem... a făcut bine ușa? DUNĂREANU, CH. 111. Fiindcă era lemnar, singur s-a apucat să lucreze la corabie. ȘEZ. III 105.

lemnár (muncitor) s. m., pl. lemnári

LEMNÁR s. v. dulgher.

LEMNÁR ~i m. Muncitor specializat în confecționarea obiectelor din lemn; dulgher; tâmplar. /lemn + suf. ~ar

lemnar m. 1. cel ce știe lucra din lemn; 2. vânzător sau tăietor de lemne. [Lat. LIGNARIUS].

lemnár m. (d. lemn saŭ lat. lignarius, tîmplar). Dulgher, stoler, tîmplar. Negustor de lemne de foc.

LEMNAR s. dulgher, (înv. și reg.) teslar, (reg.) cioplitor, (Transilv.) bărdaș, (prin Ban.) mauăr.