LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom.

LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta fără cumpătare. – Din lacom.

LĂCOMÍ, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau de propoziții secundare cu verbul la conjunctiv) A pofti cu lăcomie, a rîvni la ceea ce aparține altuia, a jindui. Nu vă mai mulțumiți cu ce v-a dat dumnezeu și vă lăcomiți la averea altora! REBREANU, R. I 271. Strîmbătatea care se lăcomește la bunul altuia. RUSSO, O. 28. Lăcomit-am, lăcomit, Lăcomit la șase boi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.

lăcomí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 să lăcomeáscă

lăcomí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomésc, imperf. 3 sg. lăcomeá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcomeáscă

LĂCOMÍ vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgârci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. a jindui, a râvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)

A LĂCOMÍ ~ésc intranz. A se manifesta ca lacom. /Din lacom

A SE LĂCOMÍ mă ~ésc intranz. A fi lacom; a manifesta lăcomie. /Din lacom

lăcomì v. 1. a fi lacom; 2. fig. a pofti: strâmbătatea care lăcomește la bunul altuia BĂLC.

lăcomésc (mă) v. refl. (vsl. lakomiti sĕ). Mă răped cu lăcomie, poftesc tare: nu te lăcomi la nimica!

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgîrci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atîta!) 2. a jindui, a rîvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)