JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a (se) juca; petrecere distractivă mai ales între copii, bazată adesea pe anumite reguli convenționale. Pînă la orele de clasă de după prînz, aveați timp îndeajuns pentru joc. PAS, Z. I 113. ◊ Fig. [Vîntul] le prinde De mînecă și-aprins de dor Își face joc în părul lor. COȘBUC, P. I 88. ◊ Joc de societate = petrecere în familie, bazată pe întrebări și răspunsuri hazlii sau pe dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. (Numai în expr.) A-și bate joc (de cineva) v. bate. Bătaie de joc v. bătaie. 3.. Acțiunea de a juca (5); dans popular; petrecere la care se dansează. În sat pornește vesel jocul. PĂUN- PINCIO, P. 56. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. Așa-i jocul romînesc, Cu strigăt ardelenesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Expr. A ieși la joc = a începe să ia parte la petrecerile la care se dansează; a ieși la horă. Da de ieșit la joc ai ieșit? – Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. A lua la joc v. lua (III 7). ♦ Fig. Mișcare repede și capricioasă. Prin soarele fierbinte și prin jocul luminos al pulberii, lumea foia vuind. SADOVEANU, O. I 511. [Fulgerele] se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. MACEDONSKI, O. I 76. Jocul valurilor albe de departe îți pare un cîrd de gîște, care bat din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 415. 4. Întrecere sportivă, partidă între două echipe. Jocul s-a desfășurat în condiții bune. ◊ Jocuri olimpice = concursuri sportive cu caracter periodic, inițiate în Grecia veche și reluate în timpurile moderne, sub formă de concursuri internaționale. ♦ Mod de a juca într-o întrecere. Echipa a avut un joc elegant. 5. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul, modul cum se interpretează. Lui Caragiale îi plăcea jocul lui Brezeanu. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor prin care un actor întărește efectul artistic al textului. 6. Totalitatea obiectelor care servesc la jucat (3). Un joc de șah. 7. (Uneori urmat de determinări care arată felul distracției) Acțiune distractivă bazată pe diferite combinații de calcul sau pe hazard și care adesea angajează sume de bani. Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe. CARAGIALE, P. 47. Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. EMINESCU, N. 67. De cînd m-am însurat joc numai vist... Ce joc monoton! NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) = a întreprinde o acțiune riscată, care poate avea urmări grave și iremediabile. A-și pune capul (sau viața, situația) în joc = a întreprinde ceva riscant. A descoperi (sau a pricepe) jocul (cuiva) = a surprinde manevra, metoda ocolită și abilă (a cuiva). Știa foarte bine că Demetru Demetrian i-a priceput jocul și că nu mai poate cădea la nici o tocmeală. C. PETRESCU, A. 359. A face jocul (rar jocurile) cuiva = a servi (conștient sau nu) prin activitatea sa interesele altuia. Face toate jocurile patronului. DEMETRIUS, C. 38. (Despre bunuri materiale sau spirituale, viața, soarta cuiva) A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi expus să fie pierdut, distrus, nimicit. Era în joc acolo ceva mult mai de preț decît inima mea. DEMETRIUS, C. 45. ♦ Joc de bursă v. bursă. 8. Lărgimea golului dintre două piese care lucrează în contact.

joc s. n., pl. jócuri

joc s. n., pl. jócuri

JOC s. 1. v. joacă. 2. v. dans. 3. v. meci. 4. jocuri balcanice v. balcaniadă; jocuri olimpice v. olimpiadă; jocuri universitare v. universiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un ~ magistral.)

joc (jócuri), s. n. – 1. Acțiunea de a se juca, activitate distractivă. – 2. Acțiunea de a juca pentru a cîștiga ceva. – 3. Dans. – 4. Despre actori, acțiunea de a interpreta pe scenă un rol. – 5. La materiale textile, ape. – Mr. (a)gioc, megl., istr. joc. Lat. iōcus (Pușcariu 909; Candrea-Dens., 904; REW 4588; DAR), cf. it. giuoco, prov. joc, fr. jeu, cat. jog, sp. juego, port. jogo. Cf. juca. – Der. joacă, s. f. (joc, jucărie; distracție), ca dop-doapă, țep-țeapă, etc. (după Tiktin și DAR, postverbal de la a juca). Din rom. provin rut. žjok (Candrea, Elemente, 408), rus. dzok (Vasmer, I, 349).

JOC ~uri n. 1) Activitate fizică sau mintală desfășurată din plăcere. ◊ ~ de societate distracție la care participă un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de glumă, obținut prin îmbinarea unor cuvinte asemănătoare ca formă dar deosebite ca sens. A-și bate ~ de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distracție (a copiilor) lipsită de griji; joacă. 3) Competiție sportivă (de fotbal, de baschet etc.). * ~uri olimpice competiții sportive, sub formă de manifestări internaționale de mare amploare, care au loc o dată la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~. 5) Petrecere cu dansuri la țară; horă. ◊ A intra în ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Mișcare repede și neregulată a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitată) de deplasare independentă a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

Istmice (jocuri) n. pl. jocuri solemne cari se celebrau odată în cinci ani la istmul de Corint, în onoarea lui Poseidon.

joc n. 1. petrecere, distracțiune: jocuri copilărești; 2. exercițiu de recreațiune supus unor regule anumite: jocuri de hazard; 3. ceea ce servă la joc: joc în cărți, în șah; 4. danț și locul de danțat: s’a dus la joc; 5. fig. a-și bate joc, a lua în râs (v. bate); joc de cuvinte, aluziune glumeață fundată pe asemănarea vorbelor; 6. mișcare ușoară și regulată: jocul unei mașini, jocul ochilor; 7. pl. spectacol public la cei vechi: jocuri istmice. [Lat. JOCUS].

Nemeice (jocuri) n. pl. jocuri instituite în onoarea lui Hercule, învingătorul leului din Nemea.

Olympice (Jocuri), n. pl. V. Vocabular.

Pythice (jocuri) n. pl. se zice de jocurile ce se celebrau tuspatru ani la Delphi în onoarea lui Apollon Pythianul.

1) joc n., pl. urĭ (lat. jŏcus, joc cu vorba [jocu în acțiune de se numea lŭdus], it. giuoco, pv. joc, fr. jeu, cat. jog, sp. juego, pg. jogo). Petrecere, distracțiune amuzament pin mișcărĭ saŭ alte combinațiunĭ de calcul saŭ de noroc: jocurĭ copilărești (cum e de-a baba oarba), jocurĭ de noroc saŭ îndemnare (cum îs cărțile, șahu, biliardu). Obiectele care servesc la joc: un joc de cărțĭ, de șah (maĭ des: o păreche de cărți, de șah). Dans: mă duc la joc. Modu de a te mișca, a vorbi, a glumi: jocu uneĭ mașinĭ,jocu ochilor cuĭva, jocu de scenă al unuĭ actor. Pl. Spectacul public la cel vechĭ și imitat și de ceĭ noĭ: jocurile olimpice la Grecĭ. Joc de cuvinte, aluziune glumeață fundată pe asemănarea cuvintelor. Casă de joc, tripoŭ, casă în care se joacă cărțĭ. A fi în joc, a fi în risc, a fi vorba de: în războaiele punice era în joc existența statului roman. A-țĭ bate joc de, 1. a lua în rîs, a rîde de, 2. a insulta, a ofensa, a înjosi, a batjocurĭ.

JOC s. 1. joacă, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (~ de copii.) 2. (COR.) dans, (înv.) salt, săltare, săltătură. 3. (SPORT) dispută, întîlnire, întrecere, meci, partidă. (~ a durat doar trei minute.) 4. (SPORT) jocuri balcanice = balcaniadă; jocuri olimpice = olimpiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un ~ magistral.)

joc-retúr s. n. (sport.) Joc (sportiv) care se practică în a doua parte a unui campionat ◊ „În jocurile-retur din optimile de finală ale turneului de fotbal pentru juniori la Viareggio s-au înregistrat rezultatele [...]” I.B. 1 II 67 p. 1 //din joc + retur//

joc-școálă s. n. Joc (sportiv) cu caracter de antrenament ◊ „Astăzi va avea loc ultima partidă de verificare a lotului reprezentativ. Sincer vorbind, acest joc-școală nu-și poate pune amprenta pe alcătuirea naționalei.” I.B. 9 X 69 p. 3. ◊ „Joc-școală al lotului reprezentativ.” Sc. 8 V 75 p. 4. ◊ „Aseară [...] prima noastră reprezentativă a susținut un joc-școală în compania echipei F.C. Argeș.” I.B. 13 IV 83 p. 7; v. și 5 IV 74 p. 3, 27 I 83 p. 2, 19 XII 88 p. 7 (din joc + școală)

joc (coregr.) 1. Termen prin care se desemnează dansul* popular românesc. J. sunt manifestări artistice de o excepțională valoare care dovedesc vitalitatea, dibăcia și puterea de creație a poporului nostru. Există un mare număr de tipuri și variante de j., care se desfășoară în toate ocaziile când oamenii se adună pentru a petrece. Pe lângă j. practicate la hora (2) satului putem întâlni și altele cu funcții rituale sau ceremoniale, legate de prilejuri specifice (căluș*, drăgaică* etc.). Ca desfășurare în spațiu, se împart în următoarele mari categorii: j. de grup (jucătorii sunt prinși în cerc, semicerc sau linie); j. de ceată (grupul de jucători neprinși între ei); j. de cuplu și j. solistic. În cadrul diferitelor formații există multiple moduri în care jucătorii se prind între ei (de mâini, de umeri, de brâu etc.), sărituri, bătăi (pe sol sau „în pinteni”), bătăi cu palmele pe picioare, balansuri, flexiuni etc. Ritmul j. este în general binar* (2/4 rar 6/8), cu frecvente sincope* și accente în contratimp*, dar și asimetric (5/16, 5/8, 7/16, 10/16). Formele* arhitectonice* principale au la bază principiul înlănțuirii libere a unităților de structură melodică (motive*, fraze*); se întâlnesc și forme bazate pe principiul grupării fixe a unităților. 2. („un joc”), termen prin care se definește, în Transilvania și Banat, o suită fixă de jocuri diferite care se reia ciclic. În cadrul unui „joc” partenerii nu se schimbă. 3. Petrecere pop. la care se joacă. Sin.: horă (2).

joc cu clopoței (it. campanelli; engl. orchestra bells; fr. jeu de timbres, timbres; germ. Glockenspiel, Stahlstabspiel). În sec. 14-19, instrumentul era construit din clopoței semisferici sau în formă de pară, atârnați pe bare de aramă sau zinc și loviți cu ciocănele de lemn. J. avea mai multe întrebuințări, în funcție de dimensiuni. Instr. de dimensiuni mari erau montate în turnurile primăriilor sau ale bis., fiind acționate printr-un sistem de sfori sau printr-un mecanism de ceasornic [v. carillon (1)], iar cele de dimensiuni mici erau utilizate la diferite solemnități, laice sau religioase. Pe la începutul sec. 17, la curțile monarhilor germ., este introdus așa-zisul pian cu clopoței (Glockenklavier). În orch. simf. contemporană se utilizează j. cu plăci de metal, distribuite pe două șiruri, așezate pe o ramă de cauciuc. Sunetele se obțin prin lovirea plăcilor cu două baghete (2) de lemn tare, bombate la una din extremități.

jocu din-nainte v. învârtita.

jocul găinii, moment ritual din ceremonialul nupțial în Transilvania. Pe o melodie vioaie (hațegană*, hârțag*), socăcița (șefa bucătăriei) aduce o găină friptă și împodobită, pe care o prezintă nașului spre vânzare. Are loc un dialog versificat (strigături*) cu text improvizat, cu caracter satiric și comic. Sin.: a găinii.

jocul miresii pe (în) bani, moment ritual din ceremonialul nupțial în Transilvania, Țara Crișurilor și Maramureș, care marchează integrarea miresei în familia mirelui. Se produce după masa mare. Mireasa este jucată (învârtită) de rudele tinere (frați, surori, veri, verișoare) și prieteni apropiați, fiecare plătind jocul; ultimul o joacă mirele, care dă suma cea mai mare. Banii adunați aparțin în exclusivitate miresei. Din punct de vedere coregrafic este o variantă simplă, fragmentată, de învârtită* iute. Ritmul este binar* și mișcare vioaie. Are în general melodie proprie de circulație zonală.

PANEM ET CIRCENSES (lat.) pâine și jocuri de circ – Iuvenal, „Satirae”, X, 81. În perioada de decadență a Romei imperiale, mulțimilor plebee nemulțumite li se ofereau spectacole de circ în arene, la sfârșitul cărora li se împărțeau gratuit alimente. În atmosfera de corupție generală, însăși gloata reclama aceste spectacole. În sens general, a da panem et circenses, a oferi oamenilor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenția de la problemele lor reale.

JOC DE CUVINTE s. n. (după fr. jeu de mots): 1. (în sens strict) efectul produs de asemănarea fonică imperfectă a cuvintelor care au însă sensuri diferite și grafie diferită (este cazul paronimelor) sau de asemănarea fonică perfectă și de scrierea identică, dar cu sensuri diferite (este cazul omonimelor). Jocul de cuvinte se realizează și cu ajutorul cuvintelor omografe (echivocul) sau al cuvintelor omofone (calamburul). 2. (în sens larg) jocul de spirit ca anagrama, acrostihul, șarada etc.

a face jocul cuiva expr. a servi (conștient sau nu) interesele cuiva.

a ieși din joc expr. 1. (cart.) a renunța la continuarea unei partide de cărți. 2. (d. o firmă, o companie, o grupare mafiotă) a ieși din competiție; a da faliment.

a scoate (pe cineva) din joc expr. 1. (d. antrenori) a înlocui un jucător cu rezerva acestuia. 2. (d. arbitri) a elimina din joc un jucător. 3. (d. sportivi) a accidenta grav un jucător. 4. (fig.) a elimina un concurent dintr-o competiție.

ciocu’ mic și jocul de glezne expr. (mil.) executați ordinul fără comentarii!

joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism.

jocul de pix expr. (glum., șc.) scrieți mai repede!