JELÍT¹ s. n. Faptul de a (se) jeli. – V. jeli.

JELÍT¹ s. n. Faptul de a (se) jeli. – V. jeli.

JELÍT¹ s. n. (Popular) Faptul de a (se) jeli; jelire. De-atunci ar fi rămas și jelitul la morți. ȘEZ. IX 6.

jelít s. n.

jelít s. n.

JELÍT s. v. văitat.

JELIT s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire.