INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

intuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. intuiáscă

INTUÍ vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. v. presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 3. v. sesiza.

INTUÍ vb. IV. tr. A înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. [P.i. -iesc, conj. -iască, ger. -ind. / < intuiție].

A INTUÍ ~iésc tranz. (esența lucrurilor sau fenomenelor) A înțelege prin intuiție. /Din intuiție