IGNORÁ, ignor, vb. I. Tranz. 1. A nu ști, a nu cunoaște ceva. 2. A neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a face abstracție de... [Prez. ind. și: ignorez] – Din fr. ignorer, lat. ignorare.

IGNORÁ, ignorez, vb. I. Tranz. 1. A nu cunoaște, a nu ști. Ignorează cu totul această problemă. 2. A neglija ceva sau pe cineva, a nu observa în mod voit, a nu lua în seamă, a trece cu vederea. Scrierile lui Creangă zugrăvesc realist viața satului și de aceea nu pot ignora un aspect fundamental al realității, cum e lupta de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 2/5. Apostol, în sufletul său, credea că cel mai bun lucru ar fi să ignoreze războiul, ca ceva anormal. REBREANU, P. S. 43. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: ignóră (C. PETRESCU, Î. II 147).

!ignorá (a ~) (ig-no-/i-gno-) vb., ind. prez. 3 ignóră

ignorá vb. (sil. mf. i-), ind. prez. 1 sg. ignoréz/ignór, 3 sg. și pl. ignoreáză/ignóră

IGNORÁ vb. a neglija, a nesocoti, a omite. (Te rog să nu ~ nici un element semnificativ.)

IGNORÁ vb. I. tr. 1. A nu cunoaște, a nu ști. 2. A neglija, a simula că nu observă (pe cineva sau ceva). [Pron. ig-no-, p.i. 1 -rez, ignór, 3,6 -rează și -ră. / cf. lat., it. ignorare, fr. ignorer].

IGNORÁ vb. tr. I. a nu cunoaște, a nu ști. 2. a neglija, a simula că nu observă (pe cineva sau ceva). (< fr. ignorer, lat. ignorare)

A IGNORÁ ~éz tranz. 1) (studii, legi etc.) A refuza în mod conștient să cunoască și să aplice. 2) (persoane) A trata fără considerație; a nu băga în seamă; a disprețui; a desconsidera. 3) (probleme, datorii etc.) A trece cu vederea; a lăsa fără atenție; a nesocoti. [Și ignor] /<fr. ignorer, lat. ignorare

ignorà v. a nu ști, a nu cunoaște.

IGNORA vb. a neglija, a nesocoti, a omite. (Te rog să nu ~ nici un element semnificativ.)