HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn.

HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn.

HORN, hornuri, s. n. 1. Coș (8); (Mold.) hogeag. Pe dreapta văii... se ridică în ceață hornul morii de cuarț. DUMITRIU, N. 176. În locul vîntului care țiuise în horn picura acum ploaia. CAMILAR, N. I 213. Vîntul... șuieră jalnic prin hornuri. COȘBUC, P. II 61. Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vîjîind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. 2. (Mold.) Partea de zid de deasupra vetrei țărănești (sprijinită pe stîlpi), în care se captează fumul (care iese apoi în pod sau, prin acoperiș, afară). Cele trei bătrine s-așezară pe laiță... uitîndu-se în gura hornului. CAMILAR, N. I 211. Sacul... îl pun într-o căsoaie pe cuptiori, după horn. CREANGĂ, P. 176. Într-o căsuță mică, Lîngă horn, toarce nencetat O sprintenă fetică. ALECSANDRI, P. III 139.

horn s. n., pl. hórnuri

horn s. n., pf. hórnuri

HORN s. v. coș.

HORN s.n. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare; karling. [Cf. germ. Horn, fr. horn].

HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereților circurilor glaciare. 2. (alp.) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. (< germ. Horn, fr. horn)

horn (hórnuri), s. n. – 1. Parte a coșului de fum. – 2. Parte superioară la soba făcută din cărămizi. – 3. (Trans.) Horn. – Var. hoarnă. Germ. Horn, prin intermediul rut. horn (DAR), cf. pol. horno, rut. gorn (Tiktin). – Der. hornoi (var. horloi, (h)urloi), s. n. (coș, horn; țeavă, conductă); hornar, s. m. (coșar).

HORN ~uri n. pop. Construcție deasupra vetrei care trage fumul din cuptor, canalizându-l în hogeag. /<ucr. horn

horn n. Mold. coș de fum: vântul șuieră prin hornuri AL. [Pol. HORNO (din nemț. Horn)].

horn n., pl. urĭ (rut. horn, rus. gorn, horn, vsl. grŭnŭ, lighean, căldare, rudă cu lat. furnus, fornus, cuptor, furnal. V. garniță). Est. Conductu pin care ĭese fumu din sobă, din vatră saŭ din cuptoru uneĭ fabricĭ (coș, ogeac, bageac, urloĭ). – Și hornă și hoarnă.

HORN s. cămin, coș, (pop.) coșarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneț, marchioță, ursoaie, (prin Transilv.) budureț, buduroi, (Transilv. și Munt.) corfă, (Mold.), hogeag, (prin Transilv.) știol, (prin Mold. și Bucov.) șuber. (Fumul iese prin ~.)

English Horn (cuv. germ.) v. corn englez.

hunters horn (cuv. engl.) v. corno da caccia.

kent horn (cuv. engl.) corn cu clape.

HORN, Gyula (n. 1932), economist și om politic ungur. Președinte al Partidului Socialist (1990-1998). Prim-min. (1994-1998).

HORN (HOORNE), Philip de Montmorency conte (c. 1524-1568), general, unul dintre conducătorii opoziției nobiliare din Țările de Jos împotriva stăpânirii spaniole. Executat din ordinul ducelui de Alba.

HORN (HOORN, CABO DE HORNOS [cábo de órnos]), cap în extremitatea sudică a Americii de Sud (Chile), în insula omonimă, la S de ins. Țara de Foc, la 55°59′ lat. S și 67°16′ long. V. Navigație dificilă. Ocolit prima oară de Francisco de Hoces (1526), iar, ulterior, de Francis Drake (1578) și de Jakob Le Marie împreună cu Willem Cornelis Schouten (1616), care l-au numit Hoorn, după locul de naștere al lui Schouten.