HE interj. v. hei.

HEHÉ interj. v. hei.

HEI¹ interj. 1. Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. 2. Exclamație care exprimă: voie bună, satisfacție, plăcere, admirație, nerăbdare, rezervă, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât le crede cineva. [Var.: he, hehé interj.] – Onomatopee.

HÉI², heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

HE interj. v. hei.

HEHÉ interj. v. hei.

HEI interj. 1. Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. 2. Exclamație care exprimă: voie bună, satisfacție, plăcere, admirație, nerăbdare, rezervă, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât le crede cineva. [Var.: he, hehé interj.] – Onomatopee.

HÉIURI s. n. pl. (Reg.) Dependințe, acareturi. [Pr.: he-iuri] – Din magh. hely „loc”.

HE interj. v. hei.

HEHÉ interj. v. hei.

HEI¹ interj. 1. (Și în forma he) Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. Hei, domnu! gologanii! PAS, Z. I 19. Hei, cucule, tu-mi ești tovarăș bun! COȘBUC, P. I 289. He! Trăsnea mă! scoală! știi tabla? CREANGĂ, A. 92. Hei... Dunăre, Dunăre, Drum fără pulbere! PĂSCULESCU, L. P. 61. 2. (Și în forma hehe) Exclamație care exprimă voie bună, chef, satisfacție, plăcere, uneori admirație. Hei! dară cînd ei mai vedea și p-astea! ISPIRESCU, L. 268. Cînd mă vedea intrînd pe ușă, îmi zicea cu chef: «hehe! bine-ai venit!». CREANGĂ, A. 46. Hehe! zice bătrînul rîzind, Ce faci tu, Pepeleo? EMINESCU, O. IV 198. ◊ (Pe lîngă un adv. sau o loc. adv., îi dă valoare de superlativ) Ajungînd, hei, tocmai în vîrful dealului, se întoarse către ea. DELAVRANCEA, S. 249. Tocmai tîrziu, hei! ajunse și ciobănașul. ISPIRESCU, L. 248. De unde vii dumneata? Hehe, de departe... CARAGIALE, O. I 250. 3. Exclamație exprimînd surprinderea sau regretul. Da de ieșit la joc ai ieșit? Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. E mult de-atunci... e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate... Hei! să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost nainte vremuri. IOSIF, V. 39. Hei fiicuță, fiica mea, Eu nu te pot mărita! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ♦ (Uneori repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile nu sînt simple, cum par sau cum le crede cineva. Hei, dragele mele vere, zise spînul cu viclenia lui obicinuită: d-voastră încă nu știți ce-i pe lume! CREANGĂ, P. 209. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam-a dracului e Harap-Alb! id. ib. 230. ♦ (Și în forma he) Arată o rezervă, o contrarietate, o nerăbdare. Căsuța mea e bunișoară... – He! așa ș-așa. Nu e tocmai comodă. Ferestrile mici, coperămîntul vechi. NEGRUZZI, S. I 302. – Variante: he, hehé interj.

HEI², heiuri, s. n. (Mold., Transilv., mai ales la pl.) Dependințe, acareturi. Comisul se ridică și intră în umbra care împresura casa, sub streșinile teilor și-ntre heiurile gospodăriei. SADOVEANU, F. J. 62. Mai mergem prin mănăstire, dacă vrați să-i vedeți heiurile. HOGAȘ, DR. 269. Prispa lipită cu lut, ograda largă, din sus de poartă heiurile gospodăriei, de jur împrejur gard de nuiele încununat cu mărăcini. VLAHUȚĂ, O. A. 423.

HEI², heiuri, s. n. (Reg.) Dependințe, acareturi. ♦ Loc de casă; curte. – Magh. hely „loc”.

he v. hei¹

hei¹/he/hehé interj.

hei² (reg.) s. n., pl. héiuri

hei/he/hehé interj.

héiuri s. n. pl. (sg. hei)

HEI s. v. acaret, dependință.

héi interj. – Exprimă o postură subiectivă, de regret, dezamăgire, descurajare sau milă. – Var. hăi, hoi, hehe(i), ehe(i). Creație expresivă, cf. bg. he(i). V. Carstensen 25-27.

héi (héiuri), s. n. – 1. Teren de construit. – 2. Dependințe, anexe. Mag. hely „loc” (Cihac, II, 723; cf. Gáldi, Dict., 135).

HEHÉ interj. v. HEI.

HEI interj. 1) (se folosește ca adresare către cineva sau pentru a chema pe cineva). 2) (se folosește pentru a exprima satisfacție, admirație, plăcere, mulțumire, surprindere etc.). [Mono- silabic] /Onomat.

he! int. exprimă o îmbărbătare, o asigurare sau și o mirare: he! Trăsnea, mă, scoală! CR.

hei! int. de chemare sau de îmboldire: mânați, copii, hei! hei! POP.

heiuri n. pl. Mold. acareturi în jurul casei. [Cf. ung. HÉLY, loc, spațiu].

he, interj. de exclamare: He! He! Cînd ar fi așa, bine ar fi! saŭ (maĭ rar) de chemare: He măĭ! Ĭa staĭ puțin!

1) heĭ n., pl. urĭ (ung. hely, loc.) Mold. Trans. Loc dependent de casă (Vechĭ). Pl. Acareturĭ, dependențe ale caseĭ. V. dichis.

2) heĭ interj. de chemare ca și he: Heĭ, măĭ! Ĭa staĭ puțin! saŭ (maĭ rar) de exclamare: Heĭ! Heĭ! Cum trec aniĭ! V. he și haĭ 2.

hei s. v. ACARET. DEPENDINȚĂ.