habacíu (habacíi), s. n. – Manta. – Var. habagiu. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu aba; după Scriban, din tc. heba „pulbere”, ipoteză neverosimilă. Sec. XVII, înv.

habacíŭ și -gíŭ n., pl. iurĭ și ie (turc. *hebaĭ, d. heba, colb, adică „manta de colb”. Cp. cu tuzluc). Est. Vechĭ. Un fel de mantie. Azĭ. Rar, Iron. Haĭnă lungă și prea largă, rantie: îmbrăcată’n habaciŭ, moartă beată de rachiŭ. – Fals habácĭ (Șăin. Infl. Or.).