GUTÚI, gutui,
s. m. (În
Transilv. și în compusul măr-gutui) Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze ovale acoperite cu un puf albicios, cu flori alb-roze și cu fructe mari de culoare galbenă (Cydonia vulgaris). Un pîlc de fete atîrnaseră de ramurile unui gutui un leagăn de frînghie. CAMIL PETRESCU, O. II 102. Ridică-te, neguriță, De pe peri, de pe gutui, De pe casa badiului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161.
gutúi (gutui), s. m. – Pom fructifer cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf (Cydonia vulgaris). –
Var. gutăi, gutîi, (Banat) gutîn.
Mr. gutuńu,
megl. gătuń, găduń.
Lat. cotoneus, din
gr. ϰυδώνιος, probabil prin intermediul unei forme *cottaneus, rezultate dintr-o încrucișare ce poate fi atestată cu cottana „smochină” (Graur, BL, IV, 84; Rosetti, I, 60;
cf. Diez, I, 143; Cipariu, Gram., 113; Meyer, Alb. St., IV, 75; REW 2436; Pascu, I, 97; DAR); rezultatul
rom. gutîi, a fost asimilat ulterior la gutîi.
Cf. it. cotogna (
sicil. cutugna),
prov. codoing,
fr. coing,
cat. codony,
basc. kuduina.
Der. din
sl. gduna (< kuduna) este mai puțin probabilă, lăsînd la o parte cazul
megl. (
cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul
megl. (
cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca și în cazul
sl., coincidența cu
alb. ftua (Philippide, II, 639) se explică prin identitatea de origini. –
Der. gutuie,
s. f. (fructul gutuiului). Din
rom. provin
rut. guteja,
rus. gutej.