gângă sf vz goangă

GOÁNGĂ, goange, s. f. (Pop.) Insectă (mică), gânganie. ◊ Expr. (Glumeț) A spune goange = a spune fleacuri, minciuni. A se ține de goange = a fi neserios, a face farse, glume (nepotrivite). – Probabil formație onomatopeică.

GOÁNGĂ, goange, s. f. (Pop.) Insectă (mică), gânganie. ◊ Expr. (Glumeț) A spune goange = a spune fleacuri, minciuni. A se ține de goange = a fi neserios, a face farse, glume (nepotrivite). – Probabil formație onomatopeică.

GOÁNGĂ, goange, s. f. (Popular) Insectă, gînganie. Tu ai bani... pitulați în pat, dedesubt de tot, pre blănile alea pre care umblă goangele. DUMITRIU, N. 161. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. ISPIRESCU, L. 287.

goángă s. f., g.-d. art. goángei; pl. goánge

goángă s. f., g.-d. art. goángei; pl. goánge

GOÁNGĂ s. v. fugău, gânganie, gâză, hexapod, insectă.

GOÁNGĂ ~ge f. pop. Animal nevertebrat cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu trei perechi de picioare și, de cele mai multe ori, cu aripi; insectă. * A se ține de ~ge a fi neserios; a face farse. /Onomat.

gângă, gângi, s.f. (reg.) furnicar, mulțime de ființe.

goangă f. insectă mică: bâzăitoarea bâzăe ca o goangă ISP. [Onomatopee: sunetul gâng (v. gânganie) sau gong imită bâzăitul insectelor].

gî́ngă f., pl. ĭ (rudă cu gînganie). Mold. sud Mare mulțime de ființe, furnicar: cîtă gîngă de oamenĭ!

goángă (oa dift.) f., pl. e (var. din gîngă, gînganie). Vest. Gînganie, insect. Goanga (Btș. Dobr.), gogorița, bordea, caŭa, buzguroĭu. V. gongărie.

goangă s. v. FUGĂU. GÎNGANIE. GÎZĂ. HEXAPOD. INSECTĂ.

goángă, gonji, goange, s.f. – 1. (pop.) Insectă, gânganie: „Mai demult n-o fost nici atâtea gongi de picioici...” (Fărcașa, 2013; zona Codru). 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: „Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai” (Dăncuș, 1986). – Formă onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA), probabil din gâng, gânganie.

goángă, s.f. – 1. Nume generic pentru insecte. 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: „Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai” (Dăncuș 1986). – Formă onomatopeică (MDA).

a se ține de goange expr. 1. a face glume proaste. 2. a spune prostii / vorbe goale. 3. a spune minciuni.

goangă, goange s. f. (glum.) 1. fleac. 2. minciună.