gârligan sm vz gligan

GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Învechit și regional) Porc sălbatic, mistreț. Moșul nu-și uită meșteșugul vicleniei. Cad pe brînci gliganii și vierii săgetați. ODOBESCU, S. III 110. 2. Fig. Găligan. Da vino-ți în fire, bre omule, că ești coșcogea gligan. – Ce trîntești ușa s-o scoți din țîțîni? VLAHUȚĂ, N. 128. Mama... mă vede tologit cu pielea goală pe năsip, cît mi ți-i gliganul. CREANGĂ, A. 65.

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

gligán s. m., pl. gligáni

GLIGÁN s. v. mistreț, porc mistreț, porc sălbatic.

gligán (gligáni), s. m. – 1. Porc mistreț. – 2. Persoană ca un cal, uriașă. – Var. găligan, gîligan. Bg. gligan (Conev 56; Candrea, Conv. lit., XXXIV, 1132; DAR); însă originea din bg. nu este cunoscută, cf. Mladenov 101, care pleacă de la un sl. *klikŭ. Var. se folosesc numai cu al doilea sens.

GLIGÁN ~i m. 1) înv. Porc sălbatic; mistreț. 2) fig. fam. Om foarte înalt; găligan; lungan. /<bulg. gligan

găligan m. mare și gros: un găligan de școlar cât un bivol de mare GHICA. [Lit. mare cât un gligan].

gligan m. 1. mascur, puiu de mistreț; 2. fig. gojgogea: un gligan de om. [Format din glig! onomatopee ce imită grohăitul mistrețului].

gligán m. (bg. gligan și glikan, d. glik, dinte, colț). Mistreț, porc sălbatic (Rar). Găligan: fiĭ cuminte, băĭete, că eștĭ gligan mare!

gligan s. v. MISTREȚ. PORC MISTREȚ. PORC SĂLBATIC.

gligán, gligani, s.m. – (reg.) Porc mistreț; porc de pădure: „Și acolo, înt-aceia grădină, și-o țânut urși și gligani și cerbi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). ♦ (top.) Gligan, fânațe în Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008: 107). ♦ (onom.) Gligan, nume de familie (134 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din bg. gligan < glik „colț, dinte” (Scriban; Conev, Candrea, DA, cf. DER; DEX, MDA).

gligán, -i, s.m. – Porc mistreț; porc de pădure. Gligan, poreclă și n. pr. – Din bg. gligan (Conev, Candrea, DEX).