GHIUL, ghiuluri, s. n. Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre prețioase). – Din tc. kül.

GHIUL, ghiuluri, s. n. Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre prețioase). – Din tc. kül.

GHIUL, ghiuluri, s. n. (Turcism rar) Scul. Ghiuluri de bumbac, Teancuri de postav, Tot marfă d-a scumpă. TEODORESCU, P. P. 85.

ghiul s. n., pl. ghiúluri

ghiul s. n., pl. ghiúluri

ghiúl (ghiúluri), s. n. – Mulțime, cantitate mare. Tc. kül (Șeineanu, II, 183). Sec. XIX, înv.

ghiúl (ghiúluri), s. n. – 1. Piatră prețioasă incrustată într-un inel. – 2. (Arg.) Inel, bijuterie. Tc. ǵül „trandafir” (Șeineanu, II, 183). – Der. ghiular, s. m. (Arg., bijutier). Din aceeași familie face parte ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din tc. ǵülǵüli (Tiktin). Toate aceste cuvinte sînt înv.

GHIUL ~uri n. Inel, de obicei bărbătesc, masiv, din aur (cu pietre prețioase). /<turc. kül

ghiul, ghiúluri, s.n. (reg., înv.) 1. cârd, mulțime. 2. scul de tort sau de bumbac.

ghiul n. scul de tort: ghiuluri de bumbac POP. [Turc. KÜL].

1) ghĭul și gul n., pl. urĭ (turc. küll, totalitate). Vechĭ. Mulțime, cîrd: ghĭulurĭ de Tătarĭ. Azĭ (ghĭul). Munt. Olt. Scul: ghĭulurĭ de bumbac. – În Ban. gulă, pl. e, cîrd, cireadă: gule de boĭ.

2) ghĭul n., pl. urĭ (turc. pers. gül, roză, rozetă). Vechĭ. Rar. Rozetă de diamante în prejuru uneĭ petre la un inel.