GERMÁN, -Ă, germani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire dată unor popoare indo-europene care au locuit, în Antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania ori la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f. ) Limba germană. – Din lat. Germanus.

GERMÁN, -Ă, germani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul și nordul Europei; (și la sg.) persoană aparținând unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemțesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus.

GERMÁN², -Ă, germani, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei; neamț. Dacă Romînia n-a fost cotropită în întregime de germani [în 1916], aceasta se datorește ajutorului armatelor ruse și eroismului ostașului romîn. IST. R.P.R. 497.

germán adj. m., s. m., pl. germáni; adj. f., s. f. germánă, pl. germáne

germán s. m., adj. m., pl. germáni; f. sg. germánă, g.-d. art. germánei, pl. germáne

GERMÁN s., adj. 1. s. neamț. 2. adj. germanic, nemțesc, (înv.) tudesc. (Populație ~.)

GERMÁN, -Ă I s. m. (pl.) popoare indo-europene care au locuit în antichitate în centrul, vestul și estul Europei. II. adj., s. m. f. (locuitor) din Germania. ◊ (s. f.) limbă vorbită de germani (II). (< lat. germanus, fr. germain)

GERMÁN² ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care făcea parte din unul dintre popoarele indo-europene (goții, vandalii, saxonii etc.) ce au locuit în antichitate în centrul, vestul și nordul Europei. 2) Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei (și a Austriei) sau este originară din Germania (sau din Austria); neamț. /<lat. Germanus

german a. relativ la Germanii moderni: imperiul german. ║ m. locuitor din Germania.

Germani m. pl. denumirea generală a popoarelor (vechi sau noue) originare din Germania: Germani occidentali (Alamani, Franci, Marcomani, Saxoni) și Germani orientali (Goți, Burgunzi, Heruli, Longobarzi, Vandali).

*germán, -ă s. (lat. Germanus). Locuitor din Germania saŭ de limbă germană. Neamț. Adj. Germanic, nemțesc.

GERMAN s., adj. 1. s. neamț. 2. adj. germanic, nemțesc, (înv.) tudesc. (Populație ~.)

GERMÁN, -Ă (< lat. Germanicus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Denumirea generală a unor popoare indo-europene (goții, vandalii, francii, longobarzii, burgunzii, anglii, saxonii etc.), care au locuit în Antichitate în centrul, V și E Europei ori au migrat dinspre E și NE sub presiunea hunilor și avarilor. ♦ Persoană aparținând uneia dintre aceste populații. 2. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe teritoriul Germaniei. Mai trăiesc în S.U.A., Canada, Austria, Elveția, Rusia, Kazahstan, Țările Baltice, Brazilia și România. De religie protestantă și catolică. 3. Adj. Care aparține Germaniei sau populației, ei, privitor la Germania sau la populația ei. ◊ Arta g. = artă dezvoltată pe teritoriul Germaniei și Austriei. Începutul arhitecturii în piatră este marcat de Capela Palatină din Aachen (sec. 8). Romanicul este ilustrat de catedralele din Speyer, Worms, Mainz, Viena, goticul, de catedralele din Bamberg, Naumburg, Köln, iar spiritul Renașterii italiene numai în construcția câtorva palate (Heidelberg). Un moment reprezentativ îl constituie barocul germanic din sec. 18, reprezentat de palate și biserici construite de arhitecții Fischer von Erlach, frații C.D. și E.Q. Asam, M.D. Pöppelmann etc. Neoclasicismul este reprezentat prin K.F. Schinkel, C.G. Langhans, Leo von Klenze. Sec. 19 cunoaște și o revenire la vechile stiluri, iar la sfârșitul său se manifestă tendințele Jugendstil-ului. Caracteristic sec. 20 este încercarea artiștilor de la Deutscher Werkbund de a crea o arhitectură funcțională, direcție continuată de Bauhaus. Sculptura medievală este obgat reprezentată, atât de cea romanică (la catedrala din Hildesheim) cât, mai ales, de cea gotică (la catedralele din Bamberg, Naumburg), în care se cristalizează trăsături specifice, continuate de sculptura din epoca Renașterii prin V. Stoss, T. Riemenschneider, M. Pacher, M. Schongauer, și prin familia de bronzieri Vischer. Neoclasicismul, teoretizat de Lessing și Winckelmann, a fost reprezentat de A.R. Mengs, Chr.D. Rauch și J.G. Schadow. W. Lehmbruck și E. Barlach sunt cei mai de seamă sculptori din primele decenii ale sec. 20. Școlile regionale de pictori și gravori din sec. 15 (Westfalia, Franconia ș.a.) culminează, în sec. 16, cu Dürer, Altdorfer, Grünewald, Cranach cel Bătrân, Holbein cel Tânăr. În pictura sec. 19, după secole de declin, se afirmă artiști ca A. von Menzel, M. Liebermann, W. Leibl. Germania a fost patria expresionismului (E. Nolde, E.L. Kirchner, G. Grosz), dar și a lui P. Klee, unul dintre promotorii artei abstracte. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia limbilor germanice. Are c. 120 mil. vorbitori. Este limbă oficială în Germania, Austria, Elveția. Ortografie în general fonetică, grafie latină.