GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

GĂGĂÚȚĂ, găgăuțe, s. f. Om prostănac, tont, neghiob, gogoman. Porunci slugilor sale să-l huiduiască ca p-o găgăuță. ISPIRESCU, L. 280. Apoi dumneta, boieriule, crezi că pentru 200 de galbini numai o să cîștigi dreptul de-a dizbrăca un popor de oameni?... Ha, ha, ha... Nu te știam așa de găgăuță. ALECSANDRI, T. 1376. ◊ (Considerat ca s. m.) O fată așa de vioaie și de gingașă să iubească pe un găgăuță. CARAGIALE, T. II 192.

găgăúță¹ (prostănac, prostănacă) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. găgăúței; pl. găgăúțe

găgăúță (femeie prostănacă) s. f., g.-d. art. găgăúței; pl. găgăúțe

GĂGĂÚȚĂ adj. invar., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

găgăuță adj. invar., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.