Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru fluor

FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.
FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.
FLUÓR s. n. Metaloid gazos, de culoare galbenă-verzuie, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. Fluorul atacă sticla.
fluór s. n.; simb. F
fluór s. n., simb. F
FLUÓR s.n. Metaloid gazos, galben-verzui, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. [Pron. flu-or. / < fr. fluor].
FLUÓR s. n. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbușitor, toxic, foarte activ. (< fr. fluor)
FLUÓR n. Gaz galben-deschis, cu miros înțepător, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică. [Sil. flu-or] /<fr. fluor
fluor n. corp simplu chimic, izolat în 1866 în stare de gaz ușor colorat.
*fluór n. (lat. fluor, curgere, d. flúere, a curge). Chim. Un gaz incolor monovalent foarte subtil. Nu se găsește liber, ci numaĭ combinat cu calciu (fluorină), cu aluminiu și sodiu (criolină), cu fosfatu de calciŭ (apatită) și cu silicatu de aluminiŭ (topaz), precum și în oase și în smalțu dinților. Moissan l-a izolat la 1887. Pute și distruge toate felurile de vase. Greutatea atomică: 19. Min. Cristal divers colorat care imitează petrele prețioase, numit și spat de fluor.
FLUÓR (< fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219°C, p. t. -188,1°C), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886.

fluor definitie

fluor dex

Intrare: fluor
f substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: ef, fe, fî
fluor (numai) singular substantiv neutru
  • silabisire: flu-or