fătat¹ sn [At: CANTEMIR, 1. I, I, 168 / Pl: ~uri / E: făta] 1-2 Fătare (1-2).

fătat², ~ă [At: GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 595 / Pl: ~ați, ~e / E: făta] 1 a (D. animale) Născut². 2 (Dep; d. oameni) Născut². 3 af (D. animale) Care (tocmai) a fătat. 4 af (D. animale) Cu pui. 5 af (Pop; dep; d. femei) Care are copii.

FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta.

FĂTÁT s. n. Acțiunea de a făta; fătare. – V. făta.

FĂTÁT¹ s. n. Acțiunea de a făta. La vita bătrînă e mai greu fătatul. CARAGIALE, O. VII 326.

FĂTÁT², -Ă, fătați, -te, adj. (Despre animale) Născut. ◊ Expr. (Regional) Fătat, nu ouat = (despre persoane) voinic, sănătos, zdravăn. Așa mi-i drag să fie omul: fătat, nu ouat! CREANGĂ, P. 123.

fătát s. n.

fătát s. n.

FĂTÁT s. v. fătare.

FĂTÁT¹ n. 1) v. A FĂTA 2) Vreme când unele animale fată. Pe la ~ul oilor. /v. a făta

FĂTÁT² ~tă (~ți, ~te) v. A FĂTA. ◊ ~ nu ouat voinic și sănătos. /v. a făta

FĂTAT s. fătare, naștere. (~ unui vițel.)