expediat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: expedia] 1 (Nob; d. o persoană) Trimis către o destinație îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) Trimis în grabă într-un anumit loc. 3 (D. scrisori, colete, bani etc.) Trimis prin poștă sau prin mesagerie. 4 (Fam; d. persoane) Îndepărtat. 5 (D. o treabă, un lucru) Făcut repede și cu ușurință. 6 (D. interesele unei persoane) Rezolvate în grabă și superficial. 7 (D. lucrări, acțiuni) Executat repede și superficial. 8 Tratat superficial. 9 Analizat superficial. 10 (Jur; înv; d. un act sau o hotărâre judecătorească) După care s-a făcut o copie.

expediat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: expedia] 1-7 Expediere (1-7).

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă. 2. (Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva. 3. A executa repede și superficial o lucrare. [Pr.: -di-a] – Din fr. expédier.

expediá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. expediéz, 3 sg. și pl. expediáză, 1 pl. expediém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expediéze; ger. expediínd (sil. -di-ind)

EXPEDIÁ vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta.

A expedia ≠ a recepționa

EXPEDIÁ vb. I. tr. 1. A trimite (scrisori, pachete etc.) la destinație. 2. (Fam.) A îndepărta (pe cineva), a se descotorosi, a se debarasa (de cineva). ♦ A face iute și cu ușurință (o treabă, un lucru). [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. expédier, lat. expedire].

A EXPEDIÁ ~éz tranz. 1) (corespondență, colete, mărfuri) A trimite prin poștă la destinație. 2) fam. (persoane) A trimite în altă parte pentru a se debarasa. /<fr. expédier, lat. expediere