etimon sn [At: DR. IV, 784 / S și: (după fr) etym~ / Pl: ~oane, ~uri / E: fr étymon] (Lin) Cuvânt din care derivă un cuvânt al unei limbi Si: etimologie (5).

ETIMÓN s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].

ETIMÓN s. n. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)

ETIMON s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)