11 definiții pentru duduit
duduít2, ~ă smf, a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: dudui] 1-2 (Om) repezit. 3-4 (Om) neascultător. 5-6 (Om) uituc. duduít1 sn [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~daít, ~dăít / Pl: ~uri / E: dudui] 1-7 Duduire (1-7). DUDUÍT s. n. Faptul de
a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. –
V. dudui. DUDUÍT s. n. Faptul de
a dudui; zgomot sacadat; duduitură, durduit. –
V. dudui. DUDUÍT s. n. Faptul de
a dudui; zgomot produs de foc, motoare etc.; bubuit.
Un zgomot surd, un duduit înfundat de mașini începe să se audă în noapte. BOGZA, C. O. 414.
Se auzea duduitul pasului, strigătul întins al năvălitorilor, răcnetele șirurilor de turci luate în baionetă. SADOVEANU, O. VI 63.
În sobă ardea focul cu un duduit adormitor. REBREANU, R. I 91.
DUDUÍT s. 1. v. cutremurare. 2. v. bubuitură. 3. v. huruitură. DUDUIT s. 1. cutremurare, duduitură, zguduitură. (Un ~ puternic al pereților.) 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.) 3. duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.) Duduit dex online | sinonim
Duduit definitie