determináre sf [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 27/5 / Pl: ~nắri / E: determina] 1 Stabilire a limitelor între care se situează un lucru, un fenomen, un fapt etc. Si: determinat¹ (1), (înv) determinație (1), determinăciune (1). 2 (Pex) Identificare. 3 Operație logică prin care se trece de la noțiuni generale la noțiuni mai puțin generale și cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conținut mai bogat Si: (înv) determinație (3), determinăciune (3). 4 Precizare a caracterelor, a însușirilor (cantitative, calitative etc.) ale unui obiect, ale unui fenomen etc. (în vederea identificării sau repartizării în categorii) Si: determinat¹ (3) Si: (înv) determinație (4), determinăciune (4). 5 Precizare a sensului (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziții cu ajutorul unui detenninant (3) Si: subordonare, (înv) determinație (5), determinăciune (5). 6 Convingere. 7 Cauză. 8 (Pex) Rezultat. 9 (Spc) Deducere pe baza anumitor date Si: calcul, (înv) determinație (9), determinăciune (9).

DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina.

DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina.

DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. 1. Fixare (cu precizie), stabilire. Comisia specială pentru determinarea calității de traducător de pe lîngă Academia R.P.R. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2592. Determinarea nevoilor concrete de utilaj ale țării, pe ramuri ale industriei, face parte din sistemul de activitate planificată. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 5/1. ♦ Delimitare. Determinarea juridică a unei proprietăți. Determinarea așezării și întinderii unei grădini publice pe o planșă. ♦ Precizarea însușirilor cantitative și calitative ale unui corp, ale unei plante sau ale unui fenomen, prin care corpul, planta sau fenomenele se deosebesc de altele asemănătoare. Determinarea unei plante. Determinarea unui mineral. ♦ Calculare. Determinarea unui unghi. Determinarea greutății moleculare. 2. Condiționare. 3. (Rar) Faptul de a se decide sau de a decide pe cineva la o acțiune; hotărîre; îndemn. Determinare la crimă. 4. Cuvînt sau propoziție care determină, care precizează sensul altui cuvînt sau al altei propoziții cu care este în legătură. Ampla construcție sintactică pe care o întîlnim la tot pasul în scrierile lui [Bălcescu] alcătuiește o structură de determinări ale propoziției principale, care la rîndul lor primesc alte determinări. L. ROM. 1953, nr. 1, 43. ◊ Raport de determinare = raport existent între mai multe cuvinte asociate, dintre care unul servește să precizeze sensul celuilalt.

determináre s. f., g.-d. art. determinắrii; pl. determinắri

determináre s. f., g.-d. art. determinării; pl. determinări

DETERMINÁRE s. 1. v. provocare. 2. creare, pricinuire, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de...) 3. v. condiționare. 4. v. calculare. 5. definire, precizare, stabilire. (O atentă ~ a proprietății metalelor.) 6. v. stabilire. 7. v. complinire.

DETERMINÁRE s.f. Acțiunea de a determina și rezultatul ei; condiționare, cauzare. ♦ Operație logică inversă generalizării, prin care se trece de la noțiuni mai generale la noțiuni mai puțin generale. ♦ Precizare a conținutului unui cuvânt sau al unei propoziții cu ajutorul unui determinant. [< determina].

DETERMINÁRE s. f. 1. acțiunea de a determina. 2. operație logică, inversă generalizării, prin care se trece de la noțiuni mai generale la noțiuni mai puțin generale. 3. precizare a conținutului unui cuvânt sau al unei propoziții (determinat) cu ajutorul unui determinant. (< determina)

determinare f. 1. acțiunea de a determina; 2. rezoluțiune luată după reflexiune.

*determinațiúne f. (lat. determinátio, -ónis). Acțiunea de a determina. – Și -ație, dar maĭ ales -áre.

DETERMINARE s. 1. cauzare, declanșare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. creare, pricinuire, producere, provocare, stîrnire. (~ unei stări de...) 3. condiționare. (Raport de ~.) 4. calculare, fixare, măsurare, stabilire. (~ valorii unor parametri.) 5. definire, precizare, stabilire. (O atentă ~ a proprietății metalelor.) 6. fixare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 7. (GRAM.) complinire. (Un verb fără ~.)

determinare v. dodecafonie.

DETERMINÁRE s. f. (< determiná < fr. déterminer, it., lat. determinare): precizare, lămurire sau restrângere a sensului unui termen regent (determinat) de către termenul subordonat (determinant). ◊ ~ concrétă: d. realizată cu ajutorul unor cuvinte care dispun de sens lexical, ca de exemplu substantivele, adjectivele, numeralele, pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile. ◊ ~ abstráctă: d. realizată cu ajutorul unor cuvinte care nu dispun de sens lexical, ci numai de o semnificație gramaticală, ca de exemplu articolele hotărâte enclitice și articolele nehotărâte. În gramatica limbii române, d. abstractă cu ajutorul articolelor hotărâte enclitice reprezintă o categorie gramaticală de relație, alături de caz și de comparație. ◊ ~ únică: d. realizată numai cu un singur determinant, ca în exemplele colegul, un coleg, acest coleg, ce coleg, orice coleg, nici un coleg, cer senin, patru frați, al doilea tren, aleargă ușor, mobilă de nuc, laudă de sine, voință de a învinge, hârtie de scris, mers înapoi, prieten de aici, bravo patriot! ◊ ~ multíplă: d. realizată cu doi sau mai mulți determinanți, ca în exemplele – colegul acesta al meu, acest coleg corect al meu etc.