DESTOIÁ, destói, vb. I. Tranz. (Reg.) A-și ușura inima, a-și descărca necazul; a se răzbuna. ♦ Expr. A-și destoia foamea = a-și potoli foamea. – Des¹- + toi.

destoiá vb. (sil. -sto-ia), ind. și conj. prez. 1 sg. destói, 3 sg. și pl. destoáie