derutá vtr [At: DN³ / Pzi: ~téz / E: fr dérouter] 1-2 A (se) zăpăci. 3-4 A (se) dezorienta. 5-6 A (se) înșela.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să se zăpăcească încît să nu mai știe ce să facă sau pe ce drum să apuce, a face (pe cineva) să-și piardă capul, să se încurce; a dezorienta.

derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză

derutá vb., ind. prez. 1 sg. derutéz, 3 sg. și pl. deruteáză

DERUTÁ vb. v. dezorienta.

A deruta ≠ a îndrepta, a orienta

DERUTÁ vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

DERUTÁ vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

derutá (derutéz, derutát), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

A DERUTÁ ~éz tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter

*derutéz v. intr. (fr. dé-router, d. route, drum, d. lat. rupta [via], cale ruptă [derivată] din alta). Fac pe cineva să-șĭ peardă drumu, dezorientez. Fig. Încurc, dezorientez, zăpăcesc.

DERUTA vb. a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.)