derivá [At: MACEDONSKI, O. IV, 119 / Pzi: ~ív / E: fr dériver, lat derivo, -are] 1 vt A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. 2 vt (Med) A schimba circularea normală a fluidelor organice. 3 vt A se trage, a proveni, a rezulta din... 4 vi (Lin; d. limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din... 5 vt A arăta proveniența unui cuvânt prin altul. 6 vi (D. cuvinte) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 7 vt A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 8 vt A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. 9 vt (Mat) A calcula derivata unei funcții. 10 vi (D. un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent Si: a devia.

DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.

DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul. b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.

DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. A se trage, a proveni, a rezulta din... Multe deprinderi rele derivă din lene. ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul cuvintelor) A proveni, a-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvînt din altul. Limba romînă derivă din limba latină. Cuvîntul romînesc «obraz» derivă din cuvîntul vechi slav «obrazŭ». b) (Despre cuvinte; cu determinări introduse prin prep. «de la») A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. Cuvîntul «fierar» derivă de la «fier», căruia i s-a alipit sufixul «-ar». 2. Tranz. (Tehn.) A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A abate vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale existentă, construită sau improvizată în acest scop. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vîntului sau a unui curent; a devia. Vaporul derivă mult spre dreapta, din cauza furtunii.

derivá (a ~) vb., ind. prez. 3 derívă

derivá vb., ind. prez. 1 sg. derív, 3 sg. și pl. derívă

DERIVÁ vb. 1. v. rezulta. 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvântul „înflori” ~ din substantivul „floare”.)

DERIVÁ vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) A avea originea în..., a veni din... 2. tr. A abate o apă din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se îndepărta de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. [P.i. deriv, -vez. / < fr. dériver, it., lat. derivare].

DERIVÁ vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ◊ (lingv.) a-și avea originea în... 2. (despre /aero/nave) a devia de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei funcții. 2. a abate o apă din cursul ei firesc. (< fr. dériver, lat. derivare)

A DERIVÁ derív 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la direcția dată sub influența vânturilor sau a curenților; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (funcții) A determina prin calcul pentru a obține derivata. 3) (ape curgătoare) A abate din albie, dând o direcție nouă. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicație pe alta. /<fr. dériver, lat. derivare

derivà v. 1. a-și avea cauza, a proveni: din ambițiune derivă multe rele; 2. Gram. a-și trage originea; 3. Med. a abate din cursul lor sângele, umorile organismului.

derív, a -á v. tr. (lat. de-rivo, riváre, d. rivus, rîŭ. V. rival). Depărtez de cursu orĭ de drumu luĭ. Gram. Trag originea unuĭ cuvînt. V. refl. Vin, provin: Român se derivă din Roman, cașu se derivă din lapte. – ca v. intr. e greșit. Decĭ: cașu se derivă, nu: derivă.

DERIVA vb. 1. a proveni, a rezulta, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvîntul „naștere” ~ din verbul „naște”.)