DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.

denotá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. denótă; conj. prez. 3 sg. și pl. denóte

DENOTÁ vb. a arăta, a atesta, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.)

DENOTÁ vb. I. tr. A vădi, a arăta; a marca, a indica. [P.i. 3,6 -tă. / < fr. dénoter, it., lat. denotare].

A DENOTÁ pers. 3 denótă tranz. 1) A arăta printr-o trăsătură caracteristică. 2) A exprima un sens, o semnificație. /<fr. dénoter, lat. denotare

DENOTÁRE s. f. (< denotá, cf. fr. dénoter): v. denotáție.