demonolátru, ~ă smf a [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: fr démonolâtre] 1-2 (Persoană) care adoră demonii.

DEMONOLÁTRU, -Ă, demonolatri, -e, adj., s. m. (Persoană) care adoră demonii. – Din fr. demonolâtre.

DEMONOLÁTRU, demonolatri, adj., s. m. (Care este) adorator al demonilor. – Din fr. démonolâtre.

demonolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. demonolátri; adj. f., s. f. demonolátră, pl. demonolátre

demonolátru adj. m., s. m. (sil. -tru), pl. demonolátri; f. sg. demonolátră, pl. demonolátre

DEMONOLÁTRU, -Ă adj., s.m. și f. Adorator al demonilor. [< fr. démonolâtre].

DEMONOLÁTRU adj., s. m. (adorator) al demonilor. (< fr. démolâtre)

DEMONO- „demon, diavol”. ◊ gr. daimon „zeu, ființă supranaturală” > fr. démono-, it. id., engl. id., germ. dämono- > rom. demono-. □ ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de diavoli; ~graf (v. -graf), s. m. și f., autor al unor scrieri despre demoni; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care tratează despre credințele religioase referitoare la demoni; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a demonilor; ~latru (v. -latru), adj., s. m. și f., (persoană) care adoră demonii; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul demonilor; ~manie (v. -manie), s. f., tulburare mintală care constă în credința de a fi stăpînit de forțe diabolice; sin. demonopatie; ~patie (v. -patie), s. f., demonomanie*.