dantela vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~lez / E: fr denteler] A tăia marginea unui obiect, în formă de dantelă (1).

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. (Întrebuințat mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) A tăia, a cresta (marginea unui lucru) în formă de colți, a face ca o dantelă. (Fig.) Mantale vitreg de ușoare Pe care focul... Cu fantezia lui grotească Le-a forfecat pe nesimțite, Le-a dantelat cu comice chenare negre, Ca niște fracturi jerpelite. CAMIL PETRESCU, V. 100.

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelá vb., ind. prez. 1 sg. danteléz, 3 sg. și pl. danteleáză

DANTELÁ vb. I. tr. A cresta pe margini (un lucru), a face ca o dantelă. [< fr. denteler].

DANTELÁ vb. tr. a cresta pe margini (un lucru), a da aspect de dantelă. (< fr. danteler)

A DANTELÁ ~éz tranz. 1) (obiecte de metal, lemn) A cresta pe margine, dând aspect de dantelă. 2) (batiste, pânze, fețe de masă, piese vestimentare) A garnisi cu dantelă. /<fr. denteler

*danteléz v. tr. (fr. denteler). Taĭ (crestez) în formă de dințĭ pe la margine. – V. dințez.