cretin, ~ă smf, a [At: C. PETRESCU, C. V. 241 / Pl: ~i, ~e / E: fr cretin] 1-2 (Persoană) care suferă de cretinism (1). 3-4 (Pex) (Om) stupid.

CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin.

CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin.

CRETÍN, -Ă, cretini, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de cretinism. Nicolai al II-lea era un biet cretin abrutizat de alcool. LII. ANTIMONARHICĂ 161. ♦ Persoană stupidă, imbecil, idiot.

cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne

cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; f. sg. cretínă, pl. cretíne

CRETÍN adj., s. v. idiot.

CRETÍN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de cretinism. ♦ Stupid, imbecil, idiot. [< fr. crétin].

CRETÍN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de cretinism. ◊ stupid, imbecil, idiot. (< fr. crétin)

CRETÍN ~i m. 1) Om bolnav de cretinism. 2) fig. Persoană lipsită de inteligență; nătărău; nătâng; neghiob; nerod; tâmp; tont; năuc; prost. /<fr. crétin

cretin m. 1. cel afectat de cretinism; 2. fig4. om stupid.

*cretín, -ă s. (fr. crétin, d. chrétien, creștin, cum li s’aŭ părut Francejilor aceĭ creștinĭ vechĭ care se țineaŭ numaĭ de post și rugăcĭune). Idiot rachitic și gușat. Fig. Idiot, tîmpit.

CRETIN adj., s. (MED.) idiot, imbecil, tîmpit, (rar) timp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.)