chiub sn vz chiup

chiub (chiúp), chiúburi (chiúpuri), s.n. (reg., înv.) borcan.

chiub (chiup) n. borcan: zece chiuburi tot cu galbeni PANN. [Turc. KIUB (KIUP)].

chĭub, V. chicĭură.

chĭup n., pl. urĭ (turc. küp, d. ar. kĭub, chĭup, care vine d. lat. cupa, cadă; alb. kĭüp, bg. kĭup. V. cupă, cofă). Est. Vas mare de lut cu doŭă toarte care servește la ținut apă ș. a. – În Munt. chĭub. V. borcan, gavanos.